Am mers sa-l vizitam pe Iisus de pe dealul Corcovado intr-o sâmbătă, şi nu a fost cu siguranta cea mai buna decizie pe care am luat-o vreodata. De fapt a merge la orice loc turistic in Rio in weekend e deja o idee nefericita. Noi nu am stiut asta inainte, dar pentru beneficiul tau ar fi bine sa ai asta in minte cand te afli aici.

Cum ajungi sus

Sunt câteva modalităţi în care se poate ajunge pe deal pentru a arunca o privire atentă la Iisus. Cele mai populare sunt trenul, ce costă 48 de reali şi include taxa de intrare de 25 de reali, şi microbuzele, ce costa cu 8 reali mai mult dar practic nu implica deloc timp de aşteptare (spre deosebire de tren pentru care cozile pot fi de cate 2-3 ore). In plus microbuzele opresc pe drum in sus in cateva locatii cu peisaje superbe.

Un alt mod de a ajunge sus, ceva mai ieftin, e de a lua un taxi obişnuit până la jumătatea drumului şi apoi a merge pe jos restul de drum pana sus. Problema insa e ca apoi trebuie sa gasesti o alta modalitate de a te intoarce jos.

Şi încă un alt mod, cele mai ieftin, este mersul pe jos. Ai nevoie de 2-4 ore pentru a urca (depinde de conditia ta fizica) şi mai puţin de atat pentru a coborâ; nu e o urcare usoara si uneori trebuie sa te ajuti cu franghii sau radacini, deci nu e pentru cei cu conditie fizica precara. E superb totusi, asa ca daca ti se pare ca poti si mai prinzi si vreme buna te alegi cu o zi minunata petrecuta in natura.

Oh, chiar daca alegi drumul asta tot va trebui să plătesti cei 25 de reali taxa de intrare.

Cand sa urci

Ni s-a spus să mergem acolo în jur de ora 14 ca să admiram privelistea de pe deal atât pe lumina cat şi după lăsarea întunericului. E cu siguranta o sugestie de urmat! Si daca e ora 14 intr-o zi a saptamanii mai degraba decat de weekend e cu atat mai bine! Pe drumul in sus microbuzul in care eram a oprit in cateva locuri unde am facut poze dragute şi nu ne-am putut satura de peisaj. La un moment dat, pe heliport chiar sub statuie, am văzut trei clovni prostindu-se pe acolo şi facandu-si poze unii altora. I-am întrebat dacă ne putem alătura şi am ne-am ales cu ceea ce inca  e poza noastra preferata din toata călătoria pana acum:

Cum se simte acolo sus

Când am ajuns lângă statuia am simtit instantaneu o bucurie imensă. Imi aminteam atat de bine vremurile cand, copil fiind, vedeam statuia la televizor şi visam de vremea cand o voi vedea în realitate. Întâlnirea a fost la fel de uimitoare precum ma asteptam, singura diferenţă fiind percepţia dimensiunii – la televizor pare mereu imensa pentru ca e filmata din elicopter, dar în realitate statuia nu e cu mult mai inalta decât cea din Lisabona (care are 28 de metri) – doar 30 de metri inaltime. Ce o face sa para atat de inalta e dealul de 700 de metri pe care e amplasata. Datorita inaltimii dealului statuia poate fi vazuta de cam oriunde din Rio si pare ca vegheaza asupra orasului, protejandu-l chiar. Cand e luminata in timpul noptii e chiar o vedere speciala!

Chiar şi mulţimea uriaşa nu a fost suficienta pentru a ne strica buna stare de spirit, aşa că am aşteptat cu răbdare un moment bun pentru a face fotografii îmbrăţişandu-l pe Iisus, sau el îmbrăţişandu-ne pe noi, apoi am mers in capela mica din interiorul statuii si ne-am bucurat de cateva momente de liniste, meditând şi reflectand la vise, realitate, recunoştinţă. Din nou. Stiu ca a devenit un lait motiv deja, dar asa e. :)

Am ieşit din capelă când era deja întuneric şi am fost cu totul uluiti de vederea oraşului pe timp de noapte. O perspectivă diferită asupra Rio, fără îndoială, şi una ce nu vrei sa o ratezi!