*Femeia care sparge vasele din bucatarie nu e posedată,
Ci e neauzită.
Femeia care te sperie cu “crizele” ei 
nu e nebună,
E epuizată.
De cele mai multe ori, de viață.

Femeia care urlă azi o face, printre altele,
pentru că mama ei n-a urlat,
Sau străbunica ei,
Sau poate tot neamul ei.

Nu urlă că așa vrea, 
Ci că e la capătul puterii de a îndura.

E disperată de neputință.
De lipsa sprijinului,
De presiunea de a performa
După niște reguli care nu i se potrivesc,
La construirea cărora nu a participat, 
Și care storc în fiecare clipă viața din ea.

Femeia care urlă o face din disperare
Din atâta de-conectare,
Încât nu mai vede decât prin ochii orbi ai Furiei 
ce e gata să spintece.
Atât de însetată de dreptate 
încât nu mai vede al cui sânge curge.

Femeia care urlă azi nu-și urlă doar durerea proprie,
Ci a mamei care n-a îndrăznit,
a bunicii care n-a putut,
a străbunicii care n-a avut acest privilegiu 
pentru că era ocupată cu supraviețuirea
într-o lume privată de energie feminină.

*

Femeia care urlă azi o face pentru fiecare femeie 
căreia i s-a băgat pumnul în gură
Fizic sau cu diplomație,
Eventual cu un rânjet pervers pe față.

Căreia i s-au zburat dinții din gură pentru că a îndrăznit să spună NU
Care a fost dată cu capul de pereți nu doar de “patriarhat”,
Ci de patriarhul din tata
Și de multe ori din mama.

Femeia urlă azi pentru că abuzul acela chiar NU a fost ok.
Pentru că nu i-a spus nimeni asta, 
și a presupus că a fost vina ei.
Urlă pentru că nu a ținut-o nimeni de frunte să-și vomite nedreptatea,
Ci i-au spus doar să tacă, să uite, să meargă mai departe.

Urlă pentru că o DOARE,
În piept o doare, și în pântec,
Și în stomac acolo unde o lovește de fiecare dată când i se spune
Șșșșșh,
Lasă,
Lasă de la tine,
Lasă să treacă,
Lasă că va fi bine.

De fiecare dată când o altă femeie îi bagă pumnul în gură 
spunându-i că nu e nici prima nici ultima,
Că la un moment dat n-o să mai doară,
Că e și vina ei,
Că așa a dat Dumnezeu,
Că trebuie doar să vadă partea bună, 
Că oricum nu o va asculta nimeni, 
Că e prea neînsemnată să schimbe ceva,
Că așa a fost de când îi lumea,
Că nu se moare din atât,
Că e puternică și poate duce,
Că nu are ce să facă, așa că mai bine să tacă.

De fiecare dată când un bărbat îi bagă pumnul în gură
Privind-o de sus în jos
De preferință disprețuitor
Doar pentru că nu are flegmă și ….e.

Când face mișto de vulnerabilitatea ei 
pentru că simte că l-ar ucide un asemenea nivel de goliciune.
Când e dezgustat de sensibilitatea ei 
pentru că îi e imposibil să-și simtă și îndure propria sensibilitate.
Când o strivește sub papucul lui doar pentru că poate.
Pentru că neputința ei îi aduce aminte de propria neputință,
Și pentru că nu o poate gestiona,
Dă cu pumnul tare, să iasă sânge de undeva.
Să pedepsească pe cineva care nu poate riposta
Pentru toate neputințele lui.
Greșelile și trădările lui.

* 

Femeia care urlă azi o face pentru că se urăște.
A ajuns să se deteste pentru că a cedat de atâtea ori
În fața ta, a lui, a ei, 
a patriarhului din tata, 
și de multe ori din mama.

Că a mai tăiat o bucățică din ea pentru a-și hrăni copiii
Și pentru a-și hrăni parinții
Și pentru a hrăni toate gurile flămânde 
care amenințau că o scuipă dacă nu le satisface.

Că și-a mai vândut o bucățică de suflet 
când a spus încă un Da ce de fapt era Nu,
Când a acceptat să se prostitueze la un job pe care îl detestă 
doar pentru a pune ceva pe masa copiiilor,
sau a avea cu ce etichete să impresioneze gura lumii.

Femeia care urlă azi se urăște pentru că s-a prostituat social
Și-a vândut nu doar trupul, ci și sufletul pentru atenție, 
Pentru acceptare,
Pentru a fi aprobată și primită în niște găști
Care nu dau doi bani pe inima și sufletul ei.

Însă are impresia că dacă nu e cu ei,
E a nimănui.

*

Femeia care urlă azi a ajuns la capătul puterilor 
de a duce în spate povara lui “trebuie”
A lui “se cuvine”
A lui “doar așa e voie”
A lui “așa e bine”

A lui “femeia e făcută să…”
“Rolul femeii e să…”
“Femeia trebuie să…”

Femeii care urlă azi îi pușcă venele 
de nedreptate, 
abuz, 
control, 
minciuni,
deconectare,
cuști poleite cu aur.

Femeia care urlă azi nu o face că-i nebună,
Ci o face ca să o auzi.
Să-i auzi disperarea că se simte tot singură, 
chiar și atunci când ești lângă ea.

Că nu poate să mai ducă viața în spate,
Că atunci când se simte nefericită, neîmplinită, neînțeleasă,
Atunci când sufletul ei abia se târăște 
Tot trebuie
Să pună copiiilor pe masă
În ghiozdane
În inimi
Ceva de valoare.

Că se simte singură pentru că tribul susținător de odinioară
s-a transformat în grămezi de oameni 
gata să o arate cu degetul la orice mișcare.

Care știu mai bine ce e bine și ce e rău pentru ea
Și pentru copiii ei.
Care stau după colț parcă abia așteptând să o taxeze 
Că nu e perfectă
Și corespunzătoare
Ca femeie, ca mamă, ca fiică, 
angajată, colegă, șefă, iubită.


Femeia care urlă vrea să se oprească 
într-o lume care o împinge într-una 
Spre mai mult, mai mare, mai sus, mai departe.
Mai spre moarte.


Femeia care urlă azi e ca o lupoaică hăituită de o lume oarbă,
Cari e o încolțește cu furci doar pentru că poate.
apo
Femeia casă o țiSi re urlă azi are nevoie doar să o lași să și urle toată nedreptatea și suferința, 
 
Femeia care sparge vasele din bucatarie nu e posedată,
Ci e neauzită.
Femeia care te sperie cu “crizele” ei 
nu e nebună,
E epuizată.
De cele mai multe ori, de viață.

Femeia care urlă azi o face, printre altele,
pentru că mama ei n-a urlat,
Sau străbunica ei,
Sau poate tot neamul ei.

Nu urlă că așa vrea, 
Ci că e la capătul puterii de a îndura.

E disperată de neputință.
De lipsa sprijinului,
De presiunea de a performa
După niște reguli care nu i se potrivesc,
La construirea cărora nu a participat, 
Și care storc în fiecare clipă viața din ea.

Femeia care urlă o face din disperare
Din atâta de-conectare,
Încât nu mai vede decât prin ochii orbi ai Furiei 
ce e gata să spintece.
Atât de însetată de dreptate 
încât nu mai vede al cui sânge curge.

Femeia care urlă azi nu-și urlă doar durerea proprie,
Ci a mamei care n-a îndrăznit,
a bunicii care n-a putut,
a străbunicii care n-a avut acest privilegiu 
pentru că era ocupată cu supraviețuirea
într-o lume privată de energie feminină.

*

Femeia care urlă azi o face pentru fiecare femeie 
căreia i s-a băgat pumnul în gură
Fizic sau cu diplomație,
Eventual cu un rânjet pervers pe față.

Căreia i s-au zburat dinții din gură pentru că a îndrăznit să spună NU
Care a fost dată cu capul de pereți nu doar de “patriarhat”,
Ci de patriarhul din tata
Și de multe ori din mama.

Femeia urlă azi pentru că abuzul acela chiar NU a fost ok.
Pentru că nu i-a spus nimeni asta, 
și a presupus că a fost vina ei.
Urlă pentru că nu a ținut-o nimeni de frunte să-și vomite nedreptatea,
Ci i-au spus doar să tacă, să uite, să meargă mai departe.

Urlă pentru că o DOARE,
În piept o doare, și în pântec,
Și în stomac acolo unde o lovește de fiecare dată când i se spune
Șșșșșh,
Lasă,
Lasă de la tine,
Lasă să treacă,
Lasă că va fi bine.

De fiecare dată când o altă femeie îi bagă pumnul în gură 
spunându-i că nu e nici prima nici ultima,
Că la un moment dat n-o să mai doară,
Că e și vina ei,
Că așa a dat Dumnezeu,
Că trebuie doar să vadă partea bună, 
Că oricum nu o va asculta nimeni, 
Că e prea neînsemnată să schimbe ceva,
Că așa a fost de când îi lumea,
Că nu se moare din atât,
Că e puternică și poate duce,
Că nu are ce să facă, așa că mai bine să tacă.

De fiecare dată când un bărbat îi bagă pumnul în gură
Privind-o de sus în jos
De preferință disprețuitor
Doar pentru că nu are flegmă și ….e.

Când face mișto de vulnerabilitatea ei 
pentru că simte că l-ar ucide un asemenea nivel de goliciune.
Când e dezgustat de sensibilitatea ei 
pentru că îi e imposibil să-și simtă și îndure propria sensibilitate.
Când o strivește sub papucul lui doar pentru că poate.
Pentru că neputința ei îi aduce aminte de propria neputință,
Și pentru că nu o poate gestiona,
Dă cu pumnul tare, să iasă sânge de undeva.
Să pedepsească pe cineva care nu poate riposta
Pentru toate neputințele lui.
Greșelile și trădările lui.

* 

Femeia care urlă azi o face pentru că se urăște.
A ajuns să se deteste pentru că a cedat de atâtea ori
În fața ta, a lui, a ei, 
a patriarhului din tata, 
și de multe ori din mama.

Că a mai tăiat o bucățică din ea pentru a-și hrăni copiii
Și pentru a-și hrăni parinții
Și pentru a hrăni toate gurile flămânde 
care amenințau că o scuipă dacă nu le satisface.

Că și-a mai vândut o bucățică de suflet 
când a spus încă un Da ce de fapt era Nu,
Când a acceptat să se prostitueze la un job pe care îl detestă 
doar pentru a pune ceva pe masa copiiilor,
sau a avea cu ce etichete să impresioneze gura lumii.

Femeia care urlă azi se urăște pentru că s-a prostituat social
Și-a vândut nu doar trupul, ci și sufletul pentru atenție, 
Pentru acceptare,
Pentru a fi aprobată și primită în niște găști
Care nu dau doi bani pe inima și sufletul ei.

Însă are impresia că dacă nu e cu ei,
E a nimănui.

*

Femeia care urlă azi a ajuns la capătul puterilor 
de a duce în spate povara lui “trebuie”
A lui “se cuvine”
A lui “doar așa e voie”
A lui “așa e bine”

A lui “femeia e făcută să…”
“Rolul femeii e să…”
“Femeia trebuie să…”

Femeii care urlă azi îi pușcă venele 
de nedreptate, 
abuz, 
control, 
minciuni,
deconectare,
cuști poleite cu aur.

Femeia care urlă azi nu o face că-i nebună,
Ci o face ca să o auzi.
Să-i auzi disperarea că se simte tot singură, 
chiar și atunci când ești lângă ea.

Că nu poate să mai ducă viața în spate,
Că atunci când se simte nefericită, neîmplinită, neînțeleasă,
Atunci când sufletul ei abia se târăște 
Tot trebuie
Să pună copiiilor pe masă
În ghiozdane
În inimi
Ceva de valoare.

Că se simte singură pentru că tribul susținător de odinioară
s-a transformat în grămezi de oameni 
gata să o arate cu degetul la orice mișcare.

Care știu mai bine ce e bine și ce e rău pentru ea
Și pentru copiii ei.
Care stau după colț parcă abia așteptând să o taxeze 
Că nu e perfectă
Și corespunzătoare
Ca femeie, ca mamă, ca fiică, 
angajată, colegă, șefă, iubită.


Femeia care urlă vrea să se oprească 
într-o lume care o împinge într-una 
Spre mai mult, mai mare, mai sus, mai departe.
Mai spre moarte.


Femeia care urlă azi e ca o lupoaică hăituită de o lume oarbă,
Cari e o încolțește cu furci doar pentru că poate.

*
Femeia care urlă azi are nevoie să o lași să-și vomite nedreptatea,
Și apoi să o ții în brațe până își plânge durerea,
Și apoi să vă luați de mână 
și împreună să creați o lume mai bună.

(versuri: Iunia Pașca)