E ciudat cum aceste doua cuvinte capata cu totul alte conotatii atunci cand te afli in Estul Indepartat. Acasa suntem Est si asta nu e deloc un lucru bun. Aici suntem Vest… si asta uneori nu e un lucru bun.

Acum cateva luni, intr-o dupa-masa, eram pe internet si un prieten bun de acasa m-a intrebat ce fac. I-am spus ca admir peisajul de la fereastra mea, de la etajul 15. M-a intrebat ce vad si i-am spus ceva de genul “Un teren de fotbal si 11 barbati la bustul gol”. Raspunsul lui a fost: “Si spui ca admiri peisajul? Helloooo, sunt chinezi!!”. Era o gluma amuzanta, dar pentru mine atunci a actionat ca si un semnal a cat de mare ne e puterea stereotipurilor – uitandu-ne din Romania ii vedem pe chinezi ca reprezentanti nu foarte de seama ai sexului puternic, dar de la fereastra mea eu vedeam doar barbati la bustul gol… nu vedeam chinezi. Vedeam doar oameni, si atunci mi-a devenit evident cum priviti de sus, dintr-o alta perspectiva, oamenii sunt toti la fel: rasa, nationalitate, religie, statut social, orientare politica… nimic nu se vede de sus. Oare nu suntem cu totii egali, m-am intrebat atunci? De ce nu suntem doar oameni? De ce trebuie sa fim albi, galbeni, maro, negri? Americani, chinezi, indieni, romani? Vestul si Estul sunt chiar doua lumi diferite?

In momentul respectiv, privind de sus, imi pareau una si aceeasi.

Ieri am fost la o petrecere, una dintre cele mai reusite de cand sunt aici. Nu stiam pe nimeni in afara de Radu, care m-a invitat de fapt la petrecerea asta, si colega mea de apartament pe care am convins-o sa ni se alature. La nici 15 minute dupa ce am ajuns deja aveam discutii pline de haz cu diferite personaje de prin Ungaria, Mauritius, Banglades, India, apoi Corea, Japonia, Germania, Malaezia, Turcia si precis altele, printre care si Singapore. De la personaje fascinante pana la mai putin interesante, de la discutii mai profunde pana la foarte superficiale, de la bere la chilli vodca, de la struguri la pizza, au fost de toate. Dar povestea ce merita mentionata este urmatoarea:

Eram in proces de schimbat carti de vizita cu o singaporeza cu care avusesem o conversatie interesanta, cand ni s-a alaturat o asiatica draguta ce dupa mine putea fi cam de pe oriunde (in final s-a dovedit a fi din Corea). Nu eram foarte interesata sa stau la povesti pentru ca imi pusesem in gand sa ma realatur grupului din Mauritius, asa ca in timp ce ea ne povestea ca e de doua luni in Singapore eu mi-am indreptam privirea inspre masa de foosball, unde patru masculi isi masurau abilitatile de a juca fotbal cu mainile. I-am intalnit privirea unui european (sa-i spunem George) cu care povestisem cu vreo doua ore in urma si l-am intrebat daca pierde sau castiga. Mi-a raspuns ca pierde, eu am facut misto si am ras pentru cateva secunde – pana am intalnit privirea coreencei. Tipa m-a intrebat intr-un mod bizar “Oh, so you know George?”. I-am raspuns ca l-am cunoscut la inceputul serii, si continuarea m-a lovit din senin “George is my ex-boyfriend. He is the reason I came back to Singapore”. Ok…. nu vedem deloc de ce informatia asta m-ar fi interesat catusi de putin, si nu-mi dadeam seama de ce tipa a tinut sa mentioneze lucrul asta chiar inainte macar de a face schimb de nume. In scurt timp insa aveam sa stiu totul, inclusiv motivul deschiderii tinerei respective.

“You are the first western girl i have such a conversation with. I’ve never had a western female friend. In fact, George is the first western person I have ever gotten close to”.
Si asa am ajuns sa aflu lucruri la care nu ma asteptam.
“I am a Korean girl. I must tell you we are extremely traditional and conservative – if you consider Japanese, Chinese and Korean girls, we are definitely the most conservative of them all. So I actually never wanted to get involved with a westerner… because I knew how they were, I knew they came here only to have fun with Asian girls. So I told him I was very serious and did not want to go out with him… but he insisted and he told me he was very serious as well. And I believed him! We were together for a year here in Singapore and then I had to go back home because my work contract ended. But of course I wanted to come back and be with him, so I spent a few months at home sending CVs to over a hundred companies – it’s not easy to get a job here, you know. In the end I got a job, and when my family took me to the airport two months ago, they were all crying… I was crying as well, you know, it was so so difficult for me to leave home again, leave my family and my friends. But at least I knew I would be with my boyfriend again, and that was enough.
Then I arrived in Singapore… and two days later he told me he wanted to see other girls. […] Tell me, are they all the same? Are all western men the same? What am I suposed to do now?”

Aveam impresia ca sunt la spovedanie, judecata, interogatoriu, consiliere sentimentala… toate intr-una. Ea repeta mereu cuvintele “western girl” si se uita la mine cu ochi mari si cu imensa speranta ca voi putea sa-i raspund la intrebari si sa-i lamuresc misterele. Sa-i alin suferinta profunda. Astepta raspunsuri, clarificari, sfaturi, alinari, toate astea pentru ca eu eram western girl si asta insemna ca trebuie sa stiu despre western guys si comportamentul lor de doi bani. “Are they all the same, western men? Tell me, are they all the same?”

N-as putea sa descriu cum m-am simtit. Auzind-o pronuntand atat de des cuvintele “western” si “asian” am fost scuturata din nou de gandul meu din urma cu cateva luni… poate ca Estul si Vestul sunt intr-adevar doua lumi, sau chiar planete diferite. Mentalitate, cultura, educatie, credinte, practici…  Sau poate mai degraba doua epoci diferite.

Intrebarea ce ramane e: pot ele oare sa fie contopite? Cum?