Entries from 'eco yoga park'

Invataturile pe care le-am luat cu noi din Parcul Eco Yoga, Argentina

“Aveam tot ce visasem vreodata, dar nu eram fericita. Apoi mi-am dat seama ca acelea nu erau cu adevărat visele mele. Erau visele celor din jurul meu, si le-am trăit pentru ei. Acum e timpul să-mi dau seama care sunt ale mele şi să incep in sfarsit sa le implinesc. Pentru a putea fi fericita”….

read more →

Zi cu zi în parcul argentinian Eco Yoga

Stiam foarte putine lucruri înainte de a ajunge în parc, dar eram siguri ca yoga ne va fi pe plac, şi asa a si fost. Una dintre instructoare, Ximena, practica yoga artistică de la o varsta foarte frageda si asta ne-a invatat si pe noi in parc. A fost pentru prima dată când eu personal am…

read more →

În sfarsit in Parcul Ecologic Yoga, langa Buenos Aires

Aşteptam acest moment de câteva luni, de cand căutasem posibilităţi de voluntariat în America de Sud. Boca mi-a trimis un link cu câteva zeci şi Parcul Eco Yoga (http://www.ecoyogapark.com.ar/) a fost cel care mi-a sarit imediat in ochi. ’Evident’ ca si ea alesese exact acelasi lucru, iar pentru ca  Silviu era multumit cu orice alegere, am ştiut că…

read more →