Ganduri dupa 12 luni de vagabondaj cu rucsacul in spate

366 de zile e cea mai lunga perioada cat am fost pe drum dintr-o bucata. Cu ras, cu plans si cu invatat, cu crescut, cu inteles, cu acceptat, cu multumit. Acum e momentul sa merg mai departe, spre un nou (de fapt vechi, si pentru mine si el in sine) continent. Sfârşitul acestei experienţe e începutul alteia: ACASA! “Gura rade si sufletul tremura”… cam asta se intampla prin zona mea.

In ultimele 12 luni am dormit în mai mult de 100 de paturi … canapele, saltele, podele, corturi, autobuze, barci, avioane. Am mancat la mai mult de 500 de mese. M-am deplasat cu ajutor de avion, autobuz, jeep, masina, bicicleta, cal, camila, elefant, tuk-tuk, microzbuz, barca, feribot, tren, barca de rafting, metrou, propriile două picioare, autobuze mari, autobuze mici, autocare de lux, autobuze vechi de 100 de ani, motociclete, lifturi, ricsa, scooter, caruta.


Din cele 12 luni, am fost oaspete timp de 5.

Am petrecut vreme intr-un ashram hindus pe marginea raului Ganga, apoi am schimbat continentele pentru o săptămână în compania unui preot incas. Am fost la biserică de Paşte cu chilieni foarte catolici, şi apoi am petrecut trei săptămâni într-un parc ecologic Hari Krishna in Argentina. Am meditat în tăcere timp de 10 zile în timpul unei retrageri de meditaţie budista, si apoi am petrecut 2 luni în Peru cu vindecători, şamani şi persoane ce urmeaza Calendarul Maya.

 

Am incetat sa fiu turista destul de devreme, şi în schimb am devenit călătoare in lume (distinctia intre cele doua fiind faptul ca prima categorie traiesc experienta in principal cu ochii si mintea, pe cand cea de-a doua isi afla inimile transformate). Asta sunt si voi fi. Pentru moment însă, o mare etapă e pe cale să se încheie, şi alta pe cale să înceapă. Incertitudinea abunda peste tot prin jur, dar un lucru ştiu sigur: sunt extrem de recunoscătoare pentru experienta si suportul de care am avut parte in utimele 12 luni, si pentru toti oamenii grozav de speciali pe care ii am in viata mea, la orice distanta si in orice locatie. Vă mulţumesc!

Imi e “frica” de mersul acasă?
Cuvântul e “speriata de moarte”!
Am plecat de acasă acum patru ani pentru o experienţă de un an în Singapore, deoarece cunoastea Asiei era ceva ce trebuia să-mi “
scot din sistem” înainte de a ma “aşeza la casa mea”. Acum, patru ani mai târziu, sunt conştienta că explorarea, calatoriile şi descoperirile sunt lucruri ce niciodata nu-mi vor “ieşi din sistem”. Pentru ca nu e un hobby, nu un vis, nu ceva pe lista mea de “lucruri de facut in viata inainte sa mor”. E în schimb cine sunt eu. E o parte din mine, la fel cum si eu sunt o parte din aceeaşi lume pe care ard sa o explorez. Cunoasterea ei mă ajută să mă cunosc pe mine mai bine, si faptul ca mă înţeleg mai bine pe mine mă ajută să înţeleg mai mult lumea din jur. O relaţie reciprocă ce am găsit ca, pentru mine, chiar functioneaza.

Stiu ce ma aşteaptă o dată ce ajung acasă? Nici cea mai vaga idee! Ei bine, de fapt nu e complet adevarat, unele lucruri le pot deja vedea cu ochiul mintii: legiuni de membri ai familiei extinse, zîmbind de la o ureche la alta “esti in sfarsit acasă, te aşteptam de cand…” (adevărul e ca probabil din ziua după ce am plecat). O mulţime de prieteni, vechi şi nu atât de vechi, unii cu care imi va fi usor sa reinnod legatura, unii cu care probabil nu voi mai fi pe aceeasi “lungime de unda” niciodata. Oameni cu o mulţime de opinii despre experienta mea, despre ceea ce ar trebui să fac in continuare, despre viaţa mea. Viaţa MEA, adica.
Probabil asta se va întâmpla. Categoric. Poate.

Speriata de moarte, am spus … deci de ce imi e frica?
Că nu voi putea să ma reconectez cu prietenii mei vechi. Că am crescut foarte mult cu totii in ultimii patru ani, şi am crescut cu viteze diferite şi în direcţii diferite.
Că nu voi putea să găsesc cu uşurinţă noi prieteni care imi împărtăşesc punctul de vedere asupra lumii şi a vieţii, oamenii care gândesc la fel şi isi trăiesc viaţa mai mult sau mai putin în conformitate cu aceleaşi principii ca şi mine.
Că membrii familiei mele (bunicile şi mătuşile fiind campioanele la acest lucru) vor continua să nu înţeleagă de ce nu pot fi si eu un “copil normal” ce işi trăieste viaţa asa cum “ar trebui” să o trăiască: să ma asez la casa mea, sa-mi gasesc un loc de munca stabil (putin stiu ele ca “loc de muncă stabil” e un oximoron in zilele noastre), sa-mi găsesc un soţ, un om bun pe care l-ar aproba, si sa fac apoi o pereche de copii pentru că “vreau să-mi cunosc şi eu nepotii înainte să plec “.
Că oamenii mă vor judeca, ma vor privi de sus sau de jos, ca nu vor înţelege de unde vin si unde ma indrept
Că tipul de la magazinul meu preferat nu numai ca nu ma va recunoaste, dar nici macar nu-si va aminti de mine
Că am uitat toate scurtaturile şi strazile fără trafic şi voi petrece jumatate din viata mea de acum înainte pierduta în propriul meu oraş, iar cealaltă jumătate blocata în trafic.
Că nu va fi uşor să găsesc sprijinul de care am nevoie pentru ce doresc să realizez in continuare
Că oamenii vor crede că sunt o ciudata şi vor arunca roşii in fereastra mea
Că, după cum spune mama, “toţi băieţii buni sunt luati încet”.
Că voi functiona pe timp latin-american “Ah, evenimentul începe la 7? Bine, ajung si eu pe la 9 ”
Că voi începe sa negociez cu şoferii de taxi

Că voi merge la piaţă să cumpar masa de prânz, sau voi cauta vazatorii de pe marginea drumului şi, cand nu-i voi găsi, voi striga din totii plamanii în disperare: “Unde sunt toate mamacha-le????”

Sunt toate acestea suficiente să mă opreasca de la a merge acasă?
Nici o şansă! N-am stiut asta mai puternic niciodata. Asta e de facut, şi momentul e acum:).

Care sunt lucurile de care sunt cel mai entuziasmata?
O cameră / bucatarie / baie “a mea”
Condusul masinutei!!!!
Prosopul meu cel mare, moale si pufos. Cel roz.
Un dulap! Un d…u…l…a…p
Parfuuuuuuum
Sa-mi aud telefonul sunand
Ruj!!!
Clatitele bunicii mele oricand imi doreşte inima
Pantofi cu toc. Oh …Doamne, nu ma voi mai plânge niciodata…
O piesă de teatru sau un concert cu prietenii
Un duş despre care sa fiu sigura ca ma alimenteaza cu apă caldă până la sfârşit
Sa fac omleta cu tata
Sa merg la cumpărături cu mama
Sa vizionez emisiuni TV românesti (în special cele de cocos … sau poate nu)
Sa merg la ceainaria mea preferata şi sa ma scufund într-o carte
Nopţi nesfarsite râzând cu cei apropiaţi


Concluziile după aceste 10 luni?
Una singura –
viaţa chiar e asa cum ne-o facem.

Amin! Ari! Aho! Haiaia! Asa sa fie!

Gracias a Todos, cu dragoste mereu!

8 Responses to Ganduri dupa 12 luni de vagabondaj cu rucsacul in spate

  1. Olimpia

    Sunteti niste tineri extraordinari,care a-ti trait experiente de neuitat care cu siguranta v-au influentat viata si modul de a fi ,de a gandi ,de a actiona.V-am “invidiat”(in sensul bun) pentru sansa pe care v-ati oferit-o.Va multumesc, pentru ca prin posturile voastre am trait si noi cate putin din aceasta experienta si va felicit pentru modul in care ne-ati tinut la curent cu ce a-ti mai vazut si trait in aceasta aventura.
    Va doresc numai bine si o acomodare usoara cu ceea ce inseamna acasa

    • iunia

      multumim mult, Olimpia, si ne bucuram tare tare ca am calatorit impreuna:)
      numai de bine!!

  2. Florenta Dutulescu

    Foarte mare adevar in toate acestea, am sa incerc sa le aplic in viata mea de zi cu zi. Sigur voi fi alt om, tot eu dar unul nou in fiecare zi, unul mai bun pe zi ce trece (pt ca viata ne face sa devenim rai citeodata), s.a.m d.

    • iunia

      asa e, Florenta, in fiecare zi suntem un om “nou”, si numai de noi depinde ca acel om sa fie si “mai bun”
      cu drag!

  3. Adelina

    Sunt sigura ca aceasta calatorie a fost una initiatica si te-a pregatit pentru viata pe care ti-o doresti cu adevaerat. Acum te cunosti mai bine pe tine si lumea in care traiesti. Daca ai ajuns acasa, iti urez “bien ai venit”, desi… si eu sunt departe de casa 🙁

  4. Nicu P.

    4 nopti mi-au trebuit sa-ti termin de citit blogul, asta dupa ce l-am descoperit intamplator pe imperatortravel… Multumesc.

Leave a Reply to Florenta Dutulescu Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.