Doua saptamani cat mai multe saptamani

Nu sunt un blogger (ok, bloggerita) tipic(a). Unii ar spune chiar ca sunt o bloggerita necorespunzatoare, pentru ca nu scriu cat “ar trebui” si cand “ar trebui”, ci scriu cum imi vine si cand imi vine.

Unii bloggeri, cu cat fac mai multe lucruri si li se intampla mai multe intamplari, cu atat scriu mai mult. Tare ma bucur pentru ei, pentru ca mie nu-mi iese. Eu, cu cat fac mai multe lucruri si mi se intampla mai multe intamplari, cu atat scriu mai putin. Pentru ca sunt atat de stoarsa fizic si emotional de a le trai, incat nu pot sa scriu despre ele. Decat mai tarziu. Uneori mult mai tarziu.

Unii oameni se refera la mine folosind cuvintele “bloggerita de travel”. Nu m-am considerat niciodata o bloggerita de travel, dar mai nou imi pun sub semnul intrebarii insasi eticheta de “bloggerita”. La fel cum “someone who runs is a runner”, indiferent de cat de des si intens o face, oare si cineva care are un blog e blogger, indiferent de cat de des si intens scrie?

N-am mai scris de doua saptamani pentru ca ultimele doua saptamani au fost extrem de intense, din toate punctele de vedere. Ce-am facut, printre altele, a fost ca

  • am co-facilitat un curs de trei zile de Identitate prin Scriere Creativa
  • m-am indragostit iremediabil de Cluj. Cluj Cluj Cluj!! Cluuuuj!
  • m-am bucurat tare tare impreuna cu oamenii care ni s-au alaturat la lansarea “Prin lume, Spre mine” de la Cluj
  • m-am TIFF-uit
  • am descoperit cateva ceaiuri verzi care m-au transformat instant in fana disperata (Japan Cherry conduce in top)
  • am descoperit super muzicieni si m-am super incantat la concertele lor (in top se afla Dhaka Brakha, o super trupa “ethno-chaos” din Ukraina)
  • am tot vazut VIP-uri o saptamana incheiata, si eu fiind “din provincie”, mi s-a parut de-a dreptul… fascinant
  • am mancat multe capsuni si cirese, si-am baut muuulta socata
  • am vazut primul film romanesc facut in stil Hollywood-ian (Love Building). Si am ras, dar am ras…
  • am reintalnit oameni pe care nu-i vazusem de ani, si m-am bucurat, asa m-am bucurat…
  • am fost la Bookfest. Si-am vrut ca locul si evenimentul sa-mi fi lasat un gust mai dulce.
  • am dorit sa donez o carte unui liceu, iar ei m-au invitat “mai bine” sa le fac si-o mini lansare
  • am descoperit cu incantare Kinder Cafe, prima cafenea din Timisoara dedicata parintilor. Si-am lasat o carte si in mica lor biblioteca
  • am primit o lectie gratuita de salsa de la un profesionist. Cu aceasta ocazie am trecut peste filmele din capul meu cu “salsa nu-i pentru mine”, si am imbratisat pentru prima data ideea de dans in perechi. Hmmmm… : )
  • am fost la prima mea ora de Tai Chi si mi s-a parut ca practic Tai Chi de-o viata
  • am citit o carte jumate si-am mai inceput trei
  • am fost la concert UB40
  • am asistat la o scena demna de camera ascunsa intr-un tren, cand un roman “Cristi din America” ii soptea tipului cu care vorbea la telefon “Yeah bro, don’t you worry… I’ve got it, you’ll get it by tomorrow… Everything’s fine, you know me, you’ll get it… don’t you worry…”
  • m-am super incantat la Marea Hamaceala din parcul Central din Cluj (hamace, slack line-uri, frisbee-uri, badminton, percutie, muuuulti oameni faini si muuuulta voie buna)
  • am contemplat de 700 de ori sa-mi cumpar cizme de cauciuc (sau “di guma”, cum le-ar zice bunica-mea)
  • am avut conversatii revelatoare, cu altii si cu mine insami
  • am zambit la nori ca sa chem soarele din nou si din nou si din nooooou
  • am dansat si petrecut si dansat si petrecut
  • am vorbit la vreo doua evenimente si participat la vreo doua lansari de carte
  • am hotarat sa ma inscriu la semimaratonul din Septembrie din TM
  • m-am gandit cat vreau sa scriu si mi-a fost dor sa scriu si-am suferit ca nu scriu, rau am suferit ca nu scriu.

Despre toate acestea si multe altele mi-as fi dorit sa scriu mai succint sau mai detaliat in ultimele doua saptamani. Dar n-am scris. N-am scris.

Poate voi scrie.

Poate voi scrie.

2 Responses to Doua saptamani cat mai multe saptamani

  1. Ami

    Cred ca si Clujul s-a indragostit de tine. Sau cel putin o parte. Nu stiam pe unde bantui, parca te simteam aproape. Sigur vei scrie, probabil atunci cand vei simti, asa cum s-a intamplat si cu cartea. Apropos, am terminat-o de citit si incerc si eu sa pun pe hartie cate ceva. Vedem ce-o iesi.
    Te imbratisez

    • iunia

      aaahhh, super, ma bucur tare sa aud!!:) abia astept sa citesc din experientele si trairile tale!:)

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.