Cum a fost la Bucuresti la lansare

Si iata ca a venit momentul Bucuresti, momentul mult asteptat in care “Prin lume, Spre mine” avea sa cunoasca si capitala.

Printr-o interesanta intamplare, sau doua, sau doisprezece, data decisa a fost 25 Aprilie, iar locatia aleasa Clubul Taranului, din cadrul Muzeului Taranului Roman. Nici mic nici mare, nici de fitze nici chiar cu aspect de carciuma. Cata iz artistic, cata iz rustic, lumina difuza, cadru intim.
Lucrurile s-au intamplat destul de rapid, fara pregatiri indelungate, dar cu entuziasm ridicat, precum intotdeauna.
DSC_0524
Ora cinci si jumatate, deja sosesc primii oaspeti, cu toate ca evenimentul incepe la sase si jumatate. Mica armata de prieteni sositi sa ofere sprijin, si carora le multumesc din adancul sufletelului meu, se posteaza la posturi, apar carti, cutii de dulciuri trimise special pentru eveniment de prin India si Estul Mijlociu, apar flori, lumanari, apare si laptele pentru ceaiul indian ce va incepe curand sa fiarba in bucatarie. Apare vinul special trimis de tata de la 600km departare, ca sa-i imbucure pe invitati, daca tata n-a putut sa fie prezent fizic pentru a se bucura si el impreuna cu ei.
Oamenii curg valuri in incaperea invaluita de muzica exotica, si incep a se delecta cu imagini din diverse colturi de lume, in timp ce sorb vin si isi surprind papilele gustative cu felurite curmale si prajiturele de migdale sau fistic. La 6.30 trebuie sa mai adaugam banci, care nu sunt nici ele suficiente, si invitatii sositi mai tarziu trebuie sa ocupe un loc in picioare, iar pe la 6.45 incepe ea, povestea. Am sentimentul ca sunt mai degraba la o adunare in familie decat la un eveniment formal si cu pretentia de a fi perfect, astfel ca atunci cand partea tehnica nu ne ajuta, si continuta sa dea rateuri si mai tarziu, nu imi pare deloc o tragedie, cum poate ar trebui sa-mi para (oare ar trebui?). Iar oaspetii sunt atat de calzi si de intelegatori, incat imi mentin sentimentul de “Chiar nu-i perfect, dar chiar nu asta conteaza”.
Dupa ce vizionam un filmulet dragut
incepe a ne incanta cu prezenta ei minunata MCul serii, pe numele ei Andrea Filip, care acceptase invitatia mea cu mare entuziasm. Ca o mica paranteza, Andrea e primul meu “angajator”, de-acum 9 ani de zile (vorba vine, pentru ca era ONG si era voluntariat, dar am castigat fiind acolo cunostinte si experiente cat in 10 slujbe), acum prietena draga, de suflet. Cei care au citit cartea o pot recunoaste in vreo trei ipostaze, si chiar intr-o poza, atunci cand vorbesc despre experienta intr-ale voluntariatului si un anumit proiect care mi-a schimbat modul de a vedea viata, si deci mi-a schimbat viata. Tibi, sotul ei, e si el acolo, inarmat cu toate tipurile de suport posibil, si impreuna cu ei sunt Anda, tot inarmata cu suport maxim, cea care m-a recrutat in minunatul ONG, si Mela, primul meu “sef”. Nu o mai intalnisem pe Mela de vreo 6 ani, si surpriza cand am vazut-o intand pe usa Clubului Taranului a fost maxima. O adevarata reuniune a familiei CDC (Centrul de Dezvoltare a Carierei), precum e numele ONGului ce ne-a adus impreuna.
Andrea ne vorbeste frumos despre Iunia si despre carte, dupa care ii preda stafeta lui Valentin Protopopescu, doctor in filozofie si comentor in cadrul emisiunii “Texte si Pretexte” de la Radio Romania Cultural, emisiune pe care o realizeaza de multi ani impreuna cu Razvan Dolea. Dupa ce prezentase cartea in emisiune cu ceva vreme in urma, iar in dimineata respectiva ma invitase in studio la o poveste, Valentin ne povesteste si el despre intalnirea lui cu cartea, si apoi cu Iunia.
Tot despre intalnirea lui cu cartea si cu Iunia ne povesteste si Cezar Dumitru, omul din spatele Imperator Travel, bine cunoscutul blog de travel autohton. Cezar aterizase pe Otopeni cu vreo doua ceasuri in urma, asa ca n-a ajuns exact pe cand planificasem, dar a ajuns exact cand trebuia :).
Intre timp, Andrea a fost curioasa si doritoare sa afle ce anume i-a adus pe acei multi oameni in acea mica sala in acea seara de joi, asa ca i-a intrebat. Iar ei au raspuns:
Apoi i-a intrebat cum e cartea, dat fiind ca unii dintre cei prezenti o citisera deja, iar ei iar au raspuns. Si-am raspuns si eu la o chestionare, doua:
Apoi am mai vorbit, nu tare mult, pentru ca deja sa facusera ceasurile 8, si eu habar nu aveam unde disparuse timpul. Din nou tehnicul nu ne-a fost favorabil pentru a putea infaptui penultima dintre surprizele pregatite, si anume o intalnire virtuala cu 6 dintre caracterele prezente in carte, prieteni de peste mari si tari, in schimb am avut privilegiul deosebit de a-l avea pe unul dintre ei prezent acolo, pe viu. Emil, primul roman pe care eu l-am cunoscut in afara Europei, mai exact in Singapore, se afla in trecere prin Romania, si a venit din Ploiesti in Bucuresti special pentru eveniment, lucru care mi-a provocat o bucurie fara margini. Emil a constituit o mare parte din viata mea in cele indepartate Asii, si recunostinta mea fata de ceea ce el reprezinta pentru mine si pentru viata mea se regaseste in cuvinte la pagina 282 in “Prin lume, Spre mine” :).
Emil m-a ajutat cu ultima surpriza a serii, si anume ceaiul indian pe care am reusit sa-l preparam pentru invitatii nostri, dupa reteta si cu ingrediente indiene. A fost poate cam picant pentru gustul unora dintre noi, dar parerea in general a fost una pozitiva. Cum a demonstrat si rapiditatea cu care s-a scurs si ultima picatura de licoare magica :).
Am mai stat in spatiul luminat difuz inca un ceas, autografiind, imbratisand, pozand. M-am bucurat enorm sa revad atatia oameni dragi cu ale caror carari nu ma mai intersectasem de multi ani. M-am bucurat enorm sa cunosc in persoana atatia oameni cu care interactiunile pana atunci se limitasera la Like-uri pe Facebook. Si m-am bucurat enorm sa-i vad si cunosc pe toti acei oameni care au raspuns invitatiei noastre doar asa, pentru ca au zarit pe undeva un fragment de carte, si au raspuns chemarii sufletului.
Va multumesc tuturor de o mie de ori, mai ales celor care ati ales sa bateti special soseaua sau autostrada de la Targu-Jiu, Targoviste, Ploiesti sau Constanta, doar ca sa ne vedem ochi in ochi. Le multumesc si celor carora programul nu le-a permis sa stea nici pana cand am dat startul serii, dar au batut drumul pana la MTR doar ca sa ne strangem in brate. Multumesc Adriana, Ioana si Sofia – recuperam noi data viitoare:).
Si ii multumesc, desigur, mamei, pentru tot sprijinul si pentru eforturile sustinute de a fie acolo 🙂
O mana-doua de noi nu ne-am dat dusi de la MTR pana mult dupa miezul noptii, cand stateam sa picam sub masa de epuizare. Am mers la culcare cu inima tripla in dimensiune, iar a doua zi de dimineata am gasit in geanta o felicitare superba, ce la sfarsitul frumoaselor urari, era semnata “Spiridusii din Bucuresti”.
Ce-si poate omul dori pe lume, m-am intrebat atunci, mai mult decat a fi inconjurat de astfel de oameni?

VA MULTUMESC, TUTUROR, MEREU!

2 Responses to Cum a fost la Bucuresti la lansare

  1. Iulian Sîrbu

    Ai apucat sa te plimbi si prin oras? Pare-se ca a fost un eveniment la care era musai sa particip, dar sunt sigur ca ne vom intalni noi pe undeva prin lumea asta mica! Mi-a parut bine insa ca am revazut multi prieteni in fotografiile de mai sus 🙂

    • iunia

      Daa, am apucat sa ma plimb putin si prin Bucuresti, la brat cu prieteni vechi si noi. Cezar m-a dus la Muzeul Satului, iar cu Florin am jucat o sarba acolo, sau vreo doua, ca era spectacol. Ce mai :). Sunt sigura ca ni se vor incurcisa si noua cararile la un moment dat :).

Leave a Reply